Elicoid

stau de patru strănuturi încoace cu mâinile pe acest fierbinte
volan al despărţirilor dar nu voi rezista tentaţiei de-a luneca
precum o felie de unt gras îşi uită celula de cornută pliată
şi mută. vechiul pegas galben ajuns în raiul cadrelor metalice
merge în continuare la furat de floarea-soarelui sau nuci crude
şi nu va fi veşnic prins de paznicul-diavol ce dezumflă colete
bej fără personalitate sau de amatorul de volume cu paginile
lipite cu clei din osul cu care te-ai înnecat seară de seară joia.
uşi din mdf se deschid obsesiv şi închid cu ele neputinţe oarbe
aşa cum ciotul de beton ce-a rupt rulmentul plecării va reînvia
an de an în formă de chip necioplit la care se vor ruga toţi
şoferii de tir cu arcurile lor perfect întinse şi ale căror săgeţi
vor împânzi toată plaja insulei mele. castanii mor la fiecare
căzătură de măr şi iau cu ei umbrele stâlcite ale nopţilor albe
şi le îndeasă ca pe nişte cămăşi de noapte transpirate în acel
rucsac de frunze ce-l porţi pe sub zâmbete. mă ridic lenos cu
şase buchete de brânză cu mărar în două subţiori de langoaşă
masivă cu care voi călători până la aeroport unde cei doi urşi
plâng lacrimi sincere de urs şi deltaplane de carton semiciocan
plutesc în derivă deasupra unor rânduri de plopi galbeni şi goi.

Lumesc

Ascult trupe de soldaţi indie-rock, inspiraţi de soliste minore indie-pop
Ascult la nesfârşit toţi vărsătorii
Ascult şi nu pricep.

Privesc trupul deşirat şi neadunat ca pe o carcasă de porc mistreţ vânăt
Privesc la infinit şi înapoi neîntâmplarea
Privesc dar nu înţeleg.

Ating trupul final cu coniacul ochilor vărsat ca-ntr-o visare cam bisectă
Ating doar marginile acestui fir de iarbă
Ating şi nu simt.

Gust ultima suflare de toamnă prin geamul între-deschis al vechii povestiri
Gust spume de căpşuni imaginare
Gust ceai fără sa beau.

Pseudo-sonet tăvălit

Atârnă sensul cuvintelor în priviri desculţe
Se văd coastele îmbrăţişărilor în fiecare zâmbet.
O felină cu ochi de insulă recită la pianul din hol,
Cântece pline de Like pe Facebook.
Romaniţa a lăsat învinsă paharul,
În genunchi, la poalele dealului Cătălina.
Certitudinile de ieri au ajuns o biată salată hipocalorică
De îndoieli, suspiciuni, doruri uscate şi ulei de plop.
Am devenit propria ţigară,
Mă strădui să-mi ajung până joi.
M-am transformat într-o maşină de cusut cu aţă albă
Dar şi maşină de spălat rufele altora.
Nu mai găsesc trebuinţă acestor priviri umede şi tăvălite
În praful vanilelor amăgiri; părăsesc cetatea, merg mai departe.

Doar un plop

Sunt pieptul în care-ai lovit mai devreme,

Sunt o pereche de ochi ce-i vei uita,

Sunt scoarţa în care înfigi zilnic cuţite,

Sunt apusul ce l-ai trecut cu vederea,

Sunt din nou ultima gură de cafea,

Sunt o scrisoare galbenă nedeschisă,

Sunt albastru ceruliu de după nori,

Sunt groparul ce nu-l vezi de sicriu,

Sunt geana norocoasă ce-ai lasat-o să cadă,

Sunt iarba fragedă de sub primul sărut,

Sunt informaţia inutilă din subsolul privirilor tale,

Sunt zâmbet de urs polar românesc,

Sunt frunza de tei dintr-o carte uitată,

Sunt doar o piatră şi tu eşti pârâu repede,

Sunt doar un plop.

În altă seară

Îmi stau picuri de cerneală cerulie

Pe umărul dicuţiilor fără de sfârşit.

Din vasul din care am băut amândoi

Răsare un singur ochi de lună.

Pe timpanul pe care ţi-am lipit irişi

Vor creşte degete precum gazonul.

Îţi sărut zâmbetul a mia oară şi-l pun

În plicul din care-am scos dezechilibrul.

Necăutare

Mai nou, zilele se dovedesc a fi doar zile. Multe, una după alta. Unele folosite greşit. Pentru a dovedi slăbiciuni. Pentru a sublinia apropieri. Sau poate pentru a adânci toate depărtările. Sunt doar zile. Şi nu se mai termină.

Insula. Da. N-am făcut decât să scoatem în evidenţă faptul că am avut un mare nenoroc să naufragiez acolo. Nu regret, dar tot doare ca dracu.

Măştile n-au ascuns nimic. Nici măcar nu asta le-a fost intenţia. Dureri şi suferinţe.

Dar nu e totul gri. Mi-am câştigat dreptul de a sta o seară cu Laura. Asta înseamnă soare în decembrie. Pe o insulă.

Un fum

Galben-cenuşiu, greu şi înnecător

Se lasă fumul victoriei tale.

Îmi traversează ca un ultim batalion

Liziera de păr ridicat

Pe mâini, ceafă şi sprâncene. Stăruitor.

Se confundă cu cel rece-argintiu

Al ţigării de mai devreme.

Duc două-trei degete la ochi.

Nici ele nu fac diferenţa.

Mai aprind încă una.

Dulce confuzie.

Încă o zi de joi

Cuvântul acestei zile este Insulă. Una perfectă, însorită, cu o apă ireal de frumoasă. Hrănitoare, incitantă, cu un suflet minunat. Dacă aş fi avut şansa să fiu altcineva, aş fi fost insulă. Am petrecut o zi împreună, privind oceanul. Am rămas cu senzaţia ca a trecut o viaţă. La sfârşit parcă ne-a părut rău. Mie-mi venise vaporul. Chiar şi ei. Nu am iluzia unei plaje perfecte. Nici nu caut. Şi ce-i şi mai frumos, nici nu pretinde. Am rămas cu un gust bun, ca după o prăjitură fantastică, interzisă. Am tras concluziile şi a rămas să ne iubim în continuare. Ca un strat peste care se va aşterne timpul, dar peste care ne va trece pânza freatică şi ne va potoli setea, atunci când va fi nevoie... Frumos, echilibrat, unic.

În rest aluviuni. Existenţă temporară. Rânduri subliniate inutil. Amânări. Zile numărate. Temeri înnăbuşite. Curaj alimentat din sete de viaţă. Regrete băgate cu capul sub apă. Ţigări maneliste, fără număr.

Mă lupt degajat cu o finalitate inerentă, cu umeri din brânză, pe de-o parte şi cu un început în scaun cu rotile, puţin miop, cu mici dificultăţi de exprimare, dar cu o inimă mare şi setoasă.

Vor veni vineri, sâmbătă şi apoi duminică. Aşa vin ele...

Eliptic

De când te-am lăsat aseară

Cu carnea pe toate oasele

Şi priviri zâmbitoare

Înfipte în fiecare centimetru

De piele dumnezeiască,

Am alergat.

Dar nu cu picioarele mele

Din lut subcarpatic

Sau cu maşina timpului

Din ambalaj de cereale.

Pe grifon din zodia câinelui

Cu un ochi albastru

Şi unul din coniac

Coadă ca o coroană de plop

Şi trunchi blănos ca marea.

Am respirat apa minerală

De sub canalul mânecii

De vreo patru ori.

Sau atât îmi aduc aminte...

Am băut toate concertele duioase

În care cântăreaţa ne plângea

Am multiplicat parcul părăsit

Cu treizeci şi şapte

După care i-am retrasat aleile.

Ne-am aşezat gâfâind

Pe iarba blondă

Din faţa acelei întâlniri

Şi am inspirat două cafele divine.

Dar cutia de plastic

Îmi trage picioare în cap.

Te văd ca şi aseară

Cu carnea pe toate oasele

Şi priviri zâmbitoare

Înfipte în fiecare centimetru

De piele dumnezeiască...

Sclipuită

Rostogolesc fotografii neîntâmplate

Peste şuviţe blonde sau brunete.

Le cobor pe căpiţe verzi neterminate

Precum sânii mici, perfecţi

Ca o cremă de zahăr ars.

Poate din greşeală vărs paharele

Pline cu ceai de castan cu lapte,

Aroma gurii tale

Spală ca un botez plin de viaţă

Viermele cu un singur ochi.

Îţi adulmec închipuit

Strălucirea cerulie

Din fiecare privire dăruită.

Rulez din ea ţigara perfectă

Pe care cu grijă (ca la spuma de albuş)

O pun ca un deţinut după ureche.

Te-am stors de nenumărate ori

Ca pe-un strugure-n septembrie

Te-am aşezat în sticluţă mică rotundă

Să-nmiresmeze iernile ce vor veni.

Tind

Am mai multe degete rele decât bune,

Dar până să realizez asta

Îmi voi seama că nici nu contează.

Toate ghemele de caramel

Au stat prea mult în ploaie

Şi fi-vor doar priviri diluate.

Plopul, trestia şi câmpia

Sunt acum val ceruliu şi distrugător

Ce-şi va cuceri singur plaja.

Dezbrac salopeta cu inimi

Ca pe-o mănuşă din carton

Şi-mi voi zâmbi propriul soare.

Iubire fără sfârşit

Cuţitul mi-a ieşit de sub coaste

Şi pot respira ca un peşte

Trag aerul ca pe apă

Şi apa ca un plămân de înnecat.

Răspunsul meu pentru nopţi fără tine

Sunt cadavre omorâte la nesfârşit,

Morţi inutile şi inexistenţă,

Frici dezgropate din iad

Şi celuloid pe faţă ca la morgă.

Dragostea ia forme absurde,

De călăreţi lipsiţi de apărare

Vipere ştirbe sau lei autişti,

Atunci când vine vorba de absenţă.

Te iubesc şi mă doare.

Mă neg.

Nu exist.

A început o era holerei.

Voi fi mort peste cincizeci de ani nouă luni şi patru zile de despărţire.

Însă te voi iubi fără încetare ca-n fiecare noapte de luni.

Azi

Am simţit o nevoie furibundă de a sta în casă.

Am ajuns într-un final să-mi văd visul cu ochii.

Azi n-am respectat nimic.

Am ieşit aproape rupând uşa şi m-am întors cu victorii de carton.

Azi e a treia zi.

A treia zi şi nimic.

Azi e un concept ciudat.

Azi e şi ieri şi mâine.

Astăzi am împărţit dragoste disproporţionat.

Am desconspirat mini-misterul insulei.

A reacţionat bine.

Am împărţit ca de obicei momente calde.

Am alergat, am râs mult şi ne-am fericit.

Am convenit că suntem reflexia la infinit a lumii.

Amintirea zilelor numărate readuce sentimentul de septembrie.

Am primit multe săgeţi, dar niciun zâmbet.

Aş striga, aş plânge, aş râde şi apoi aş muri.

Am avut parte de ceaiuri descântate.

Azi e deja mort, îmi pun speranţa în fiecare mâine.

Adorm în gând cu drumuri intersectate.

A şi cu finaluri fericite pentru MINE.

Acum rânduri încărcate, zeiţe nemaivăzute

Alei de vis îmi vor încâlci restul nopţii.

Am să mă predau fără luptă.

Am obosit...

După-amiază cu Nichita

Da ştiu. Sună ciudat. Dar de asta era în visul de azi-noapte. Un Nichita Stănescu, într-o pereche de blugi deschisă la culoare, murdar în genunchi de pământ din livadă, căci acolo am stat. De meri cred. O cămaşă la fel de bleu, cu mânecile suflecate şmechereşte. Îmi citea cred că presa, stăteam pe scaune metalice vopsite în verde, scorojite. Nu ştiu dacă avea ceva în picioare, dar mi-a atras atenţia tunsoarea de sudor la Vulcan. Foarte haioasă. Şi era odihnit. Ca după o noapte simplă, uşoară. Nu-mi amintesc prea bine ştirile. Doar că nu suportă zona Lipscani. Şi când spunea asta era deja ridicat şi gesticula. Mi-a zis ceva despre bicicleta lui. Cum că nu are unde o parca, sau că i-a fost zgâriată. Apoi zâmbea frumos. Pe fundal se auzea Sia cu My love. Imposibil, ştiu, dar aşa-i în vis. Am făcut haz de un fel de legitimaţie pe turul pantalonilor, ce se purta la gât aşa decupată. Erau tot blugi. Stăteam sub acest măr şi soarele îi lăsa umbre de frunze pe toată cămaşa, pe ziar şi pe faţă. El din când în când se strâmba deranjat. Culmea, n-a fumat nimeni. Atmosfera asta caldă a rămas acolo, iar eu m-am trezit zâmbind. Am trăit o după-amiază cu Nichita...

Echilibru şi Deschidere

Din nou îndulcesc sfârşitul zilei cu ceai. Da, pun şi zahăr. Şi se numeşte ceva cu Gold Tea. Nu simt nevoia de aur, dar merge cu lapte.

Poeta de peste Prut şi-a redeschis jurnalul. M-a bucurat. Şi apoi m-am găsit menţionat în postarea de azi. Frumos că a revenit asupra deciziei.

Am văzut un film cu plecat departe şi găsit ce-i dintotdeauna aici. Mi-a plăcut mâncarea. Simplitatea. Deloc Hollywood. Sau poate puţin. Fain. Deşi puţin bizară senzaţia să stau între atâţia oameni, am plecat cu un sentiment de bine. Mi-am luat maşina din subsolul portocaliu, ce m-aştepta cuminte, peticită şi cu nasul strâmb. Am gonit spre casă cu poftă de ceai, citit şi scris. Filmul ăsta-mi confirmă într-un fel, că dai peste ce vrei să dai.

Insula a fost azi cumva încurcată, puţin supărată, dar la fel de insulă. Ştiam, de aceea am şi acceptat. Pe asta miza parcă.

Zeiţa vânătorii este prezentă peste tot. Amândoi am convenit că e greşit. Dar ea este departe şi aproape, în egală măsură. Doare, dar într-un mod plăcut. Azi nu i-am văzut decât o săgeată. Îmi spunea că oamenii se conving singuri că sunt îndrăgostiţi. Probabil aşa este. Dar, consider că nimic nu se întâmplă fără un motiv. Aşa că oricare ar fi acela, bucuria şi încântarea rămân. Fiecare eveniment sau persoană, însemnate sau nu, au într-un fel calitatea de a spune ceva. Ea mi-a dat deschidere, oglindă, încântare, simplitate, dragoste la termen, intuiţie şi multe confimări... A! Şi teamă şi nesiguranţă. Foarte bune. Mă motivează. Mă animă.

E grea despărţirea de lucruri. O învăţ. Apropierea de ele m-a îndepărtat de oameni.

Are un dar canadianca de a-mi descreţi fruntea. Şi Laura în mod egal. Le ascultam doar pentru stare. De câtva timp sunt atent şi la versuri.

Vor mai veni oare duminici însorite cu miros de muşeţel?!...

Am uitat de tarta cu căpşuni ce am mâncat-o cu ai mei. Bună, deşi preferam s-o facem noi.

Reaşteptare

Atârn de fraze nespuse

Ca o pisică grasă şi leneşă.

Îmi fac un fes din liniştea asta

Şi-l port pe dos

Poate-mi schimbă vremea.

De fapt nu mai aştept nimic

Doar raclă ieftină

De îngropat neputinţe.

Inutil se scurge timpul

În pahare cafenii, ciobite.

Îl las la uşă să aştepte

De mai bine de o lună

Pe acest alter ego speriat şi meschin

Cu musteţe galbene ca focul.

O lună am să-l mai las

Poate se umple de toamnă şi de tine

Mie am să-mi curm suferinţa

Şi lui îi cedez şansa

De a începe ce eu

N-am pornit niciodată.

Iubesc

Asta-i clar. M-am convins. Dar nu neapărat o persoană. A ajuns să fie un concept. Ca atunci când doreşti, iar persoana nu există. Doar îţi răscoleşte nopţile. Gândurile şi existenţa. Iubesc o idee. O prezenţă imaginară. Atât mi-a rămas. Intuiţia. Astrele. Măcar simt. E bine...

Ipostază

Umbra nu-mi mai urmăreşte

Mişcările degetelor,

Ci stabileşte traseu propriu

Ocolind stârlici imaginare

Sau personaj de poveste,

Mângâind rămăşiţele texturii

Reci şi umede

Şi evitând a-ţi acoperi

Zâmbetul, ori vreun dinte retras,

Din teamă să nu fie detestată.

La foc mic

Zarurile se sprijină

Pe fire de păr,

Iar eu clocotesc.

Căutarea asta zilnică

Trădează doar instincte,

Iar eu clocotesc.

Invitaţiile sub lespezi

De piatră sunt refuzate,

Iar eu clocotesc.

Toată omenirea există

În vârful săgeţii bifurcate,

Iar eu clocotesc, clocotesc.

13

Mi-au trecut printre degete

Treizeci de zile de adolescenţă,

Treizeci de zile de zâmbet,

Treizeci de zile de conştienţă,

Treizeci de zile de alinare...

Vestimentar

Mi-am croşetat de unul singur

O tunică de certitudini

Ce am observat că merge

De minune cu cămaşa ce mi-ai dat-o,

Cea cu îndoieli şi mâneci lungi.

Le port asortate de câteva zile

Ca pe-o uniformă,

O vestă anti-prăpastie,

Să-mi protejeze noul eu.

Uneori le pătez, mă adun

Le curăţ şi le-ntind la soare.

Acelaşi ce striveşte norii

După fiecare noapte făr de castani.

Cert e că vor singurele veşminte

Să-mi acopere neputinţa

În această despărţire de ape.

Dulapul probabil îl voi vinde

Şi trag speranţă că se vor putea

Odihni, din când în când

Pe unul din cei cincizeci şi trei de muşchi.

Pe cel ce mi-a arătat dimineţi

Sau pe cel ce m-a făcut să fur speranţe

Ori pe cel dintâi

Cuceritorul.

Poate, de fapt nu-s făcute să fie depozitate

Aşa că voi încerca să le port mândru

Ca un personaj de poveste

Rămas fără îngeri.

Reflexie

Coniacul din ochi a îmbătat oglinda.

Reflexia treptelor ce coborau

Urcă până la mansardă şi mă privesc.

Cerneala e când unu, când zero.

Literele de tipar de pe degete

Se ascund într-o amprentă digitală.

Întunericul înghite cantităţi uriaşe

Din lumini neaprinse încă.

Cerneala coboară pe trepte

Până-n reflexia din paharul ăsta, plin ochi.

Demiurnă

Nopţi descolăcite s-au prelins

Pe-un răsărit indecis, dar viu.

Cocorul a tras lângă mine-n pat

O meduză pocăită cu care a trebuit

Toată ziua să trăiesc!

Toată ziua am vrut să trăiesc cu senzaţia

Şi gustul unei relocări de vis

Apropiată de cel al zăpezii murdare.

Dar oglinzile revarsă deja amurguri.

Închinat la podeaua navigabilă, miezul nopţii stă în ciocolată.

Am ochi albaştri ca apa din closet

Iar tu-mi zâmbeşti dimineţi autocolante.

Aşteptare

Calm, aproape absent însoţitor,

Ca o trestie cu picioarele-n apă,

Bătut de vânt din scăpătiş

Este plopul violet.

Aceleaşi pietre

Aceiaşi nori

Acelaşi castan

Alt soare-n echilibru.

Îşi aşteaptă umil iarna,

Existenţa îndesată-n cufăr,

Haina cea făr de frunze

Şi zâmbetul de câine.

Doar sâmbătă

Azi am luat odihna ca pe ceva bun. Am gustat din această zi fără planuri, ca din compotul de mere făcut de mama. N-am scăpat nici azi de secvenţe, dar pe zi ce trece, doare din ce în ce mai puţin. Mă doare până şi ideea asta. Nu vreau să uit...

Stau pregătit ca un copil ce trebuie dus la grădiniţă. Iubesc biscuţii petit beurre. Şi compotul. Am primit telefonul. Mi-am dres vocea. Trebuie să plec la grădiniţă. De ce oare tuşesc când beau cafea după-amiaza sau seara? Tot timpul păţesc aşa. Scriu ca să scriu. Ideea de poezie o las pe mâine. Tout dou, tout dou, tout doucement... Of ce bine cântă Feist...

Sunt din nou

Sunt un cosaş de duminică

Am ierburi mai înalte ca mine.

Sunt un bun împletitor de fulare

Şi mi-a rămas de ieri

Un ghem de caramel.

Sunt un avid consumator

De repaos, mă oboseşte

Până şi neputinţa.

Sunt un critic delicat

Al reflexiilor de pe tavan.

Sunt un fin ascultător

Al dimineţilor mute

În care cocorii sunt subtitraţi.

Şi mai sunt printre altele

Un vestit pescar, de zile mari,

Cum ar fi sâmbetele.

Sunt mereu în întârziere

Atunci când trebuie să mă nasc.

Sunt un pictor nemaipomenit

Mi-am zugrăvit camera singur.

Sunt grepfruit de piersici

Când vine vorba de tine.

Sunt poet de ocazie

Şi înger de companie.

Dar nu sunt niciodată pregătit.

Tutunofil

Poetul şi ţigara sunt ca doi amanţi perfecţi.

Arzând de nerăbdare,

Ţigara aprinsă sfidează un întreg pachet.

Iar poetul nostru, cică înşeală moartea,

Vers după vers, ţigară după ţigară...

Album interzis

Am închis ferestra ca pe-o altă lume,

Mai ales că-i prea octombrie şi prea bine înăuntru.

Şi am luat din nou albumul ăsta la mână.

M-am trezit făcând rotocoale de fum şi

Mi-amintesc cum pe unul ţi l-am rupt victorios...

Cafeaua de pe balcon, în care nu găseai pasajul

Iar eu samaritean, eram în stare să rup cartea

Cu autor britanic şi pagini desprinse, doar să-ţi vin în ajutor.

Mai este o fotografie veche cu un parc nou,

Dar părăsit, cu mireasă inconştientă şi şedinţă foto stingheră.

Alta cu mult ceai de suflet, un film pe care nu l-a văzut nimeni

Şi un altul căruia i-am prins ideea de bază. Băiatul

rămâne cu fata.

Mai multe fotografii cenzurate. Un schimb de cărţi şi

într-una din ele speră să ne spună povestea.

Preferata mea este cea în care îţi descopăr sărutul copios.

Iau albumul şi-l pun în raft. Un pic dureros. E prea personal.

Mă simt ca într-o vizită în care gazda te lasă minute-n şir

De unul singur şi involuntar te trezeşti iscodind

şi descoperind lucruri ce nu ţi-erau destinate.

Nu-s aşa bun fotograf...

Seară cu ceai

Cum se numeşte o oală cu mâner de ibric?

Probabil olic.

Ei,... am pus olicul vişiniu pe plita încinsă, dar în loc

De cele doisprezece plicuri de romaniţă

Aruncai trei de busuiocul cerbilor

Şi în mod egal, ceai verde.

M-am ferit la final de aburi,

Ca de fumul de ţigară, ce mă deranjează doar când mănânc.

De fiecare dată când pun zahăr în ceai,

Deşi cafeaua o beau fără, mă gândesc la cantităţi.

Îmi amintesc remarca "cum să pui zahăr în ceai"

Şi tacticos socotesc cele trei-patru linguriţe la cană.

În seara asta de ceai mă simt ca şi cum aş fi

Înşelat ceaiul de muşeţel.

Dar nu. Sunt multe ceaiuri bune. Fiecare cu povestea lui.

Cel de acum îmi aminteşte de rom strecurat pe furiş.

Şi de faptul că tot timpul fac prea mult ceai...

În sfârşit.

Serile liniştite de ceai îmi sunt cumva noi,

Îmi fac poftă de scris.

Aşa că închid.

Îmi voi bea pofticios, noul ceai.

Secvenţă

Am deprins un obicei în a asocia pasiunea cu focul. Ea, nu mă asociază niciodată cu nimic. Doar mă mistuie...

Instantaneu

Se spune că viaţa clocoteşte în pahare. Dar eu din camera asta înaltă şi strâmbă n-aud decât bătaia de aripi a unui înger...

Anatomică

Acum ştiu numărul exact.

Am şaptesprezece degete.

Dintre cele mai fine

Dar şi cele mai dureroase,

De-atâta încleştare.

Cu ele am înnodat un pumn

Pe care-l duc tremurând la piept.

Singur, ca un sindrom

Străpunge pielea,

Dă la o parte două coaste albe

Şi mă loveşte straşnic în inimă.

Nu apuc să ţip.

Doar zâmbesc.

Ca-n vis

Mi-am ascultat în noaptea asta trăirile.

Erau ca nişte copii buni la malul mării.

Mai spre dimineaţă îmi răsuna teama.

Aducea cumva a câine lovit de maşină.

Impulsionat, mă ridic ca o lună

Din aşternuturi colorate mirosind a tine.

Încep măreaţa zi de miercuri

Ca şi cum ar fi din nou luni, la nesfârşit...

Seară

Ştii culoarea albastru primitor?

Dar galben să te culci în el?

Ştii gustul mierii naive?

Sau al primului sărut?

Nu.

Le ştiam cândva, îmi răspunse zâmbind.

Îşi aprinse o ţigară scurtă, cafenie

Şi dispăru în balta de lângă trotuar...

Joc

Se dau patru buze pătimaşe,

Două perechi de ochi pătrunzători,

Degete şi metri pătraţi de piele.

Acum aşezaţi-vă faţă în faţă

Şi începeţi cu ochii pătrunzători,

Fără însă a vă atinge.

Punctaj maxim obţin cei ce au reuşit

Să-şi vorbească toată noaptea,

Însă câştigătorii sunt ceilalţi.

E simplu. Baftă!

De ce?

Mi-am lăsat haina pe umărul scaunului,

Am apucat împăcat cana de cafea iubită

Şi-am început să mă întreb...

De ce scrâşnitul zăpezii proaspete îmi dăruieşte atâta linişte?

De ce doar anumite priviri rămân întipărite pe vecie?

De ce poate cuprinde ceaiul de muşeţel un întreg univers?

De ce o săptămână poate fi mai lungă şi mai intensă decât tot

restul anilor?

De ce pot fi atât de manelist încât să-mi vină să spun

spărgătorul de buci în loc de cel corect?

De ce sufletele pereche se pot recunoaşte din priviri?

De ce primele atingeri pot fi la fel de calde şi curioase ca şi

ultimele?

De ce luna are asociată aceeaşi figură de ani de zile?

De ce doar o castană e specială şi restul doar castane?

De ce viaţa se termină şi începe în fiecare clipă?

De ce cad şi mă ridic iar tu rămâi neclintită ca o zeiţă la

vânătoare?

De ce vorbele pe care nu le poţi striga în gura mare sunt de

fapt expresia fericirii?

De ce acei cercetători britanici nu descoperă că inima are

mai multe planuri, n-are doar două dimensiuni şi că există

destulă iubire?

De ce oare mă întreb toate astea?

De ce nu?

Gataaaaaaaa!

Am terminat de jelit

Până şi ultima frunză

Din vechiul arbore bolnăvicios,

Am reuşit să înghit

Până la ultima picătură

Din galbenul pahar otrăvitor,

Am încheiat din nou

Ultimul această cursă

În care singur am pornit,

Am stors până şi

Ultima suflare din această

Iubire-n contratimp.

Gustu-i acelaşi ca la început, unul plin de slăbiciuni.

Înnec acum căutări

Salvez restul trăirilor

Pun la uscat memoria

Şi dau naştere

Unui nou arhanghel,

Cel adevărat. Cel cu riduri...

La apus

De curând a apus soarele.

Iar de când a făcut-o

Am intrat într-o sesiune de autoexaminare.

Stabilesc propriile reguli

Şi dau acelaşi test în fiecare oră.

Schimb şi regulile la fel de des.

Socoteala e greşită de fiecare dată.

E clar. Nu sunt candidatul eligibil.

Nu trebuia să fiu primit.

Dar am trişat.

Iar acum sunt restantier în propria pădure.

Ameţit de atâta nicotină,

Muşeţel, amânare, refuz, trăire,

Zâmbet, voi fi găsit mort

Cu foaia de examen

În mâna ce ţi-a aranjat la

Plecare şuviţa şi a-ncercat să-ţi mângâie surâsul.

Nefumatul

După aproape nouă ore de nefumat

Mă simt ca fiind deopotrivă

La propria operaţie pe creier

În mult-aşteptatul iad personal

Sau în mijlocul unei câmpii de muşeţel.

Şi totul se întâmplă acum,

Beau calm şi atent din ceaiul dulce

În timp ce neîncetat mi-aş omorî nopţile

Aş da foc tuturor distanţelor

Şi te-aş iubi ca-ntr-o ultimă-ncleştare.

Dar nu, astăzi nu pot trăi decât o singură zi.

Totul e făcut să aibă sens intermitent

Şi-mi privesc mâinile dureroase

Ce repetă obsesiv arpegiul ultimei săptămâni,

La acelaşi violoncel, născut să devină fumător...

Fără formă sau gând

Citeam a zecea poruncă

Dar imediat mi-am amintit

Discuţia despre castane lipicioase.

Scot cana de ceai de muşeţel

Din microunde, dar a intervenit

Zâmbetul şi încântat m-am fript.

Fug repede că sună la uşă

Dar pe drum te întâlnesc

Stând în faţa oglinzii goală.

Mă gândeam la toţi anii irosiţi

În care n-am ştiut că exişti

În care colectam frânturi din tine

Să te pot vedea când te-am văzut.

Dar ce ştiu eu ce-i dragostea?

Un biet poet de companie

Pescar fără licenţă

Înger de carton...

Încă nu-mi dau seama

De poţi fi robul unei priviri

Umil slujitor al unui zâmbet

Sau închis pe vecie într-o îmbrăţişare

Şi să nu iubeşti.

Inventar de toamnă

Am deja două zile rătăcite

Douăzeci de nopţi în avans

Două sute de întrebări retorice.

Am deja doi saboţi din lemn

Douăzeci de fraze-ntipărite

Două sute de ceaiuri de muşeţel.

Nu am încă vreun răspuns

Sau măcar zece pagini citite

Ori o sută de soluţii de-a scăpa.

Nu am încă vreo durere

Sau măcar zece îngeri păzitori

Ori o sută de regrete în pahar.

Doar un zâmbet ce-l voi purta pretutindeni...

Iubire la termen

Mă las copleşit de prezenţe...

Îmbrac tricouri purtate

Sărut căni pe jumătate băute

Fac liste şi planuri ca nicicând

Adorm cu agrafe-n păr

Mi-e frică de cărţi sau despărţiri

Ascund poze deasupra inimii

Îmi caut urme de sărut pe buze

Sau sarea acelor lacrimi.

Mi-au rămas doar frânturi

Din fraze intuite...

Acum toate se scaldă

Cu palme reci şi umede

În zâmbetul unic, plânsetul inutil

Şi-n aceste cântece sfâşietoare.

Iubesc întâlnirea, confirmarea,

neputinţa, fericirea şi zâmbetul.

Mi-a expirat iubirea

Şi-am să mor odată cu ea, pe o perioadă nedeterminată...

Matricaria recutita

Beau ceai de romaniţă,

Iar pe fundul cănii dansează

Zâmbete nemaivăzute

Şi priviri în suspensie.

În parc

Donez alee proaspăt înfundată,

Cu nuferi inutili alături

Cedez clipa amuţiri reciproce,

În care îmi venea să iau calciu

Predau cheile palatului sterp,

Să-l locuiască neputinţa.

Primesc poate doar jumătate,

Fără să aştept momentul

Caut ca într-un search pe Google,

După-amieze stânjenite şi fericite

Preiau bucuros lungi dimineţi,

Să-mi învelesc cu ele ignoranţa.

Deşi am primit un parc nou-nouţ

Cu arbori de început de secol

Aştept istoria să-mi confirme ce pofteşte...

Năvod

Mut şi ameţit

E pescarul iscusit.

Din colţul zâmbetului

Îi atârnă incântarea.

Zâmbetele sunt astăzi

Săgeţi din icre negre,

Din tolba lui Artemis

Pentru pescarii cu copite.

În gol

Am un dor de praf de mică
Și-mi trec fire de telegraf
prin uitare.
Ascult dansuri de lumini
Și țin funingine în lacrimi.
Îmi amintesc foarte clar
Firul discuției.
Era destul de înnodat,
Iar capătul, ca o liniștită
După-amiază de jazz.
Mi te inchipui perfectă
Cu mici codițe răsucite
După ochii cerului
Ca privirea din acea seară...
Învîrt țigări după fiecare
cuvînt
Și stau într-o ureche de
argint
Unde ți-ascult simfonia
Din fiecare dezlipit de
buze.
De mi-ai rămîne aproape de
pleoape
În nopți mortuare
N-aș mai fi nevoit ca în
Toate diminețile să reînviu
Sau să-mi caut pe ascuns
Nemurirea.

Scenografie la cap

Mi-am umplut canistra de dorinţe şi de ofuri
Să plec la drum cu un cap limpede.

Am stat la braţ cu roşii pescăruşi
Ne-am spus şi vrute şi nespuse
Ne-am ascultat cu dat din cap
Şi ne-am suflat din vînt în gînd.

Pînă fix în mijlocul discuţiei
Cînd dunărea cea de piatră
Mi-a arătat că partea stîngă
Nu înseamnă doar babord.

Şi n-am văzut arhangheli încruntaţi
Sau picături de-nţelepciune,
Ci doar dulce-amăruie budincă
Din prostie, aroganţă şi mister.

Reîntors umil iar între ziduri
Am primit o farfurie plină
De lentile fel şi chip
Din care se presupune
S-aleg reţeta pentru mîine.

Şi dacă nu sunt căutat
Dar viaţa sună după mine
Am rame multe de-ncercat
În care vreau să fiu cu tine.

Sunt nu sunt

Nu-s destul de blond sau matinal
Ca soarele să-şi culce razele în cuibul meu.
Nu-s atît de ager sau constant
Ca vîntul să-mi adoarmă-n goana serii.
Nu-s atît de moale sau gustos
Ca mierea să-mi aţipească pe buze cînd îţi rostesc numele.

Sunt îndeajuns de chipeş şi de îndrăzneţ
Ca munţii să-mi învie-n priviri
Sunt potrivit de tînăr şi de viu
Ca ploaia să-mi trezească amintirile.
Sunt suficient de arogant şi de mediocru
Ca norii să mi se ridice atunci cînd te văd.

Catapultă

Cele nouă sute de motive de supărare
De azi dimineaţă
Sunt acum soare topit în pahare de alun.

Cele nouă sute de motive de uimire
Ale dansului nocturn
Sunt azi repere banale cu mişcări unduite.

Cele nouă sute de motive laitmotive
Ale basmului nerostit
Sunt aici fără noimă, conţinut ori farmec.

Cele nouă sute de motive de bucurie
Din zîmbetul tău
Sunt menite să-mi şoptească în fiece seară.

Mimă I

Nasturii din cîntec falsează trăiri
Dulci mînere roz îneacă săptămîna.
Îmi aştept rîndul la suferinţă
În cutii de chibrituri şi şofran.
Mă găsesc dimineţi cercetaşe
Cu mîna la ochi ascultînd
Drum & bass în surdină.
Sorbim din cafele minerale
Cu lungi ţigări din marmură roşie.
Strîng pe furiş mortarul
Şi cărămizile din albastru ceruliu
Să ridic zid inutil pentru murit
Ce ne va despărţi apropierea.
Mă lipesc ca musca de acadeaua
Din mîna ce atîrnă pe fereastră.
Acum doar săruturile apăsate
Se ţin de mînă şi-şi zîmbesc
Prosteşte ca la începutul
Călătoriei din final.
Iar fructul pasiunii
Nu-i decît biet mim cu mîneci scurte.

La baie

Sar în cap
Cap mentolat
Mentă şi bule
Acid mi-e totul
Totul îmi bate
Bate din inimă
Inimă albastră şi verde
Tiurchiză mi-e ziua
Ziua de păstrăv
Păstrăvii morţi la cascadă.

Culorile de mîine

M-ai făcut să mă simt muzeu al satului.
Ca o căpiţă de plînsete reuşite,
M-am îmbrăcat în haine de cîmpie
Cu clampe libere în piept.
Mă caţăr pe tort de iluzii cu fructe
Ca să cobor felii de viaţă fără frişcă.
Alerg cu clopoţi mari la gît
Să mă găsească negreşit emoţia.
Sunt vînt de seară şi miez de lună plină
Răsar în patru labe ca un sîmbure.

Întîmplat

Îmi respiră braţele
Fiece surîs regăsit.
Mocnit îmi ard tălpile
Împreună cu tot ce oftezi.

Aseară mi-ai dat o piersică
O ţin în buzunarul de la piept.
Poate doar zece zile, zece luni
De ce nu, chiar zece ani?

Dau foc la podul dintre noi
Dar numai după ce mă ştiu trecut.
Strănut traseul îngropat
Ca un păstrăv oceanic.

Balansoar

După lungi discuţii cu mîneci scurte

A rămas doar acel mic strop pe bărbie

De la ultima strigare inutilă

Ce-şi tîrăşte acum ecoul în pribegie.

Mi-am pus la spălat tricoul străduinţei,

Era prea pătat de lipsa urechilor.

Observ din nou satisfacţia lucrului bine făcut...

O torn fierbinte în borcanul uitat

Ce-o leg straşnic la gură

Cu două rînduri de nepotriviri.

Adun iarăşi buchete de neîmpliniri şi regrete

Într-un sincer şi prezent ridicat de umeri.

Respect urcuşul pe muntele simplu

Unde eu nu-s de găsit şi pace.

Prepar acum băuturi aromatice

Din captura de priviri înţelese.

Le beau a nu ştiu cîta oară

Ca pe-un elixir al neputinţei

Din acelaşi pahar scăpat din incendiul

Propriei asumări de cu seară.

Ridic cap voios, plin de reproşuri

Şi privesc cu jind cum celălalt eu

N-a ameţit niciodată dimineaţa

În acest balansoar ipocrit şi mediocru...

Verde crud

Se întâmplă că soarele-i plămădit din nori,

Iar luna cea perfidă ascunde povestea zilei.

Frunza tânără îşi schimbă stăpânul

Cu un sclav dependent de clorofilă.

Azi mă simt verde şi nemilos

Şi-mi pun coif din nasturi peste ore.

Cărţile-mi vorbesc curat şi veşnic

Despre cum voi fi şi-am fost.

Verde crud şi întâmplat, se vrea

Răsăritul dintre noi.

Strigă-ţi cocorii de cerneală tiurchiz

Să nască pui cu cioc diamantat.

Degeaba-mi stau tigări în colţul gurii

Căci fumul primei tinereţi

Doarme încolţit în plămînii

Celuilalt eu, nefumător...

O nouă zi

Pe vârfuri, cu acelaşi fad pahar în mână

Ţin căuş din întâmplări transparente

Să nu mă orbească prezentul de azi

Şi poate mă vei apăra de mine.

Nu mai târziu de ieri ţi-am gustat

Nisipul din aur alb din privire.

Seamănă a conştiinţă bine udată

Şi preţuiesc,

Precum frunza trilobată iubeşte

Picătura de soare de pe umăr.

Mergem acum sincer

De-o singură mână

Să facem bagaje neîmpăturite

Pentru un mâine plin de întâmplat.

S-a anunţat vreme bună!

A venit vremea

Pentru dureri de cap întârziate,

Pentru animale fantastice,

Pentru legume din grădina ursului,

Pentru noi să visăm.

Se scurg în şiroaie otrăvitoare

Ode prinse frumos în snopuri

Şi miros netrebnic

A veri niciodată întâmplate.

A venit din nou vremea

Pentru voci cristaline să zgârie

Pentru mâini cunoscute să nu îmbrăţişeze

Pentru zâmbete arse de vii

Pentru mine să-mi beau singur veninul.

Mireasmă

Tub de râsete pleşuve

Suflă gândul peste umăr

Şi aprinde braţ de dunăre

Peste pelican cu dinţi.

Coş de rufe afumate

Mergi cu barcă fără vâsle

Pân' la trunchiul verde

Să miroşi apus de frunze.

Mic şoarece vorbitor

Şopteşte pe-ntuneric

Secretul ierbii cosite

Pân' la răsăritul dorinţei.

N-a mai rămas decât uimirea

Scoicilor de la palat

Ce învelite-n usturoi

Joacă ţintar cu o singură perlă.

După-amiază

Şi raportat la era senilistă, e furie.

Stau cu mii de cabluri înfăşurat

Şi-mi ţin respiraţia în mâna stângă.

Cu cea dreaptă fac un căuş de umbră

Transparentă,

Şi-ncerc să văd tocmai peste

Această pădure de stâlpi

Unde singur m-am cocoţat.

Şi ca o figură cunoscută,

Pe care nu ştii de unde să o iei,

Se vede la o distanţă de două nepotriviri,

Un luciu ce seamănă cu al mării negre.

Continui să defrişez,

Şi are caracter de pădure protejată.

Ştiu că va fi câmpie de maci

Şi voi alerga desculţ până la apă.

Fă ce vrei

Dăruieşte-mi o zi, în care să fac cozi de lopată

Cu ele-mi voi scoate nisipul din ochi.

Dăruieşte-mi o noapte, în care să lipesc stele

De cerul gurii, pentru vorbe senine.

Răpeşte-mi uimirea-n această dimineaţă

Să fiu ursuz ca pisica polară.

Răpeşte-mi câte puţin din aroganţă

Să fiu umil ca un inel cu valoare sentimentală.

Sau mai bine lasă-mă-n pace, căci de război nu-s pregătit.

Furiş

Mă ridic din fân cu multe semne de-ntrebare-n păr.

Cui-am dat aseară cheia să o bea până la fund?

Mi-aduc aminte cifrul, era o combinaţie de aer,

Zile de naştere, vârf de frunze şi apus în vamă.

Dar făr de cheie voi intra pe geam ca luna

Să-ţi sorb din frumuseţi şi zâmbet, doar până

-N zori, când stele roşii diluate

Sbura-vor sincer ca nisipul din pahare.

Adorm pe furiş cu bluze turquois în mână,

Intuiesc mici probleme la instalaţia de curcubele,

În timp ce poimâine mă bate pe umăr astăzi

Să mă-ntrebe de mi-aduc aminte uimirea de ieri.

Normal că te trezeşti cu un arici pe limbă,

Înfipt-i foarfecul în aripă.

Domneşte bunul gust în cortul neputinţei...

Pe lângă premoniţie

Din a ta pasiune mă aprind uşor ca un fulg,

Mă simt sufocat cu o pungă de nesiguranţe

Şi vreau să alerg până-n groapa

În care am marea mea şi mor.

Aşa cufundat, pustiu şi sălbatic ca o pădure să devin secular.

Balustradă

Nerăbdarea-i făcută din hârtie creponată

Şi poţi înveli în ea o întreagă discuţie.

Albastrul cerului mă strânge de gât

Şi-mi dă drumul atunci când plouă.

Am mereu gust de metal când scrii

Din cauza foarfecului ce-mi ia glasul.

Este întotdeuna nouă şi un sfert

Pentru că nu vreau să întorc ceasul.

Dă-mi o aripă de-a ta să mor în spirală spre stânga.

Înainte de furtună

Probabil mă va prinde ploaia în pădure

Cu mâini uscate nesincere,

Să-mi ude neîntâmplatul,

Poate mor înecat.

Încă mă dor frunzele necântate

De acasă la numai două zile,

Încă aştept foarfeci îngheţate

Să taie mărunt praful din ochi.

Neaşezat, ghemuit pe-o parte

Am un container plin de amintiri

Reciclate greşit.

Şi nici una despre stânjenei.

Îmi perii pădurea de necunoscut,

Îmi cern nisipul pentru sticle.

Adun bucheţi de zâmbete

Să le ofer în dar furtunii.

Faţă verso

După cum era şi firesc oglinda nu mi s-arată întreagă,

Mă văd distors şi pe tine asemenea.

Cu ajutorul regelui egiptean am primit binoclul cel potrivit,

Iar acum cu cerneală pe mână încerc să parcurg

Reţeta cafelei turceşti.

Şi cum timpul nu mi-a fost niciodată prielnic

Am să revin cu lecţia învăţată despre onix.

Poştă cu două capete

Am găsit azi în lădiţa poştală o legătură de

rânduri.

Am ridicat-o uşor fără să-i rup vreo

frunză.

Am luat tocător subtil din lemn şi am

început.

Am spălat fiece cuvânt să nu dea gust rău

fierturii.

Dădui în clocot toată

înşiruirea afânată,

Pusei multă nădejde în

reţeta decoctului,

Gustai fără să am voie spuma

recomandării gemene,

Închisei focul şi turnai zeama în

pahare timbrate.

Vâscoasă, aproape gustoasă, ca un fel de leapşă intuită

Îmi trimit poşta la celălalt capăt, poate citită trece drept uimire.

Minerale (2005)

Am ţinut cu dinţii
Să pătrund
În bula de apă minerală
Să mă simt carbogazos...

Dar scurtă mi-a fost
Bucuria
Căci ai dat cu pumnu-n masă
Şi m-am unit cu fumătorii...

M-ai respirat natural
Ca ieri
Şi mi-am văzut vis împlinit.
M-am văzut în tine...

Tot natural am ieşit
În stare
De carne şi de orice
Numai să mă simt carbogazos...

Adormită (2005)

Mi-e mâna ce am trecut-o prin numele tău,... parcă aseară.
Şi ochii limpezi ce mi-au spus de toamnă
Mi-arat acum interior de măr, dar eu văd numai coaja...

Mi-e mintea uneori, şi am în faţă lanul, dar nu văd
Peste macii-albaştrii-n care stăm,
Căci sunt orbit de scări-de-bine pentru noi, pe care-alunec.

-mi pare luna ce ţine-n mâna dreaptă sticla, ca să toarne
-Acum zăpezi gălbui de amnezie potrivită,
Peste noaptea în care trebuia să dansez viitorul, nu exprimarea.

Ar fi şi acum, carnea răzvrătită cu care am venit să luminez,
Dacă nu ţi-aş fi văzut buza de jos,
Cum tremură timidă peste frunzele prospăt uscate ale aripilor…

Eşti TU acum, înconjurată de lalele din hârtie roşie.
Şi stai rezemată de căruciorul unui vis,
Ninsă de florile unui vişin de ceară ce se topeşte pentru unul real…

Nocturnă (2005)

Strugurel, boabă de vin
Tu să m-aştepţi cu luna-n mână.
Şi drumul către mare
Să-mi fie luminat
De transparenţa galben-verzui.

Cheamă-mă la tine
Şi afundă-mă în pieptul hrană.
Poţi să-mi pui piedică,
Chiar dacă n-am strănutat
Amândoi ca să se-ntâmple.

Se făcea că ne ţineam
De mână, alb-negru,
Aşa cum nu-ţi place
Eu te dădeam în leagăn
Dar tu nu erai acolo,
Prea ocupată să conduci
Automobilul de pe bancheta
Din spate.

Echilibru (2005)

Lumina din stânga,
Muza din dreapta,
Din faţă viaţa cu muza,
Din spate numai gropi.
De jos viermi pofticiosi,
De sus promisiuni.
Din toate părţile sunt străpuns,
Cu diferite suliţe, ce mă ţin
În poziţie dreaptă, de echilibru.
Şi nu mă înclin decât
Puţin, dreapta-faţă.
Nu-i accident
Ci fel de-a fi.

Călătoria (2005)

M-am urcat aseară pe muntele fantastic,

Fără să realizez că-i conştient de mine

Şi-am început de pe-o sprânceană

Să mă tot uit adânc înăuntru.

Dar mi-am văzut urechi de lemn

Şi ochi ca două bile

Şi multe gânduri ce le vreau

Ce nu sunt despre mine.

I-am zis din gura linie

Ce se vedea ondulată în fântâna din frunte,

Că tare ciudat e să-i văd interiorul

Atunci când încă nu ştiu mare lucru,

Despre muşchi, pietre sau cascadă.

Mi-a mormăit ceva în limba nopţii

Şi dintr-o dată totul

S-a făcut alb-negru ca-n visul tău.

Apoi am coborât nedumerit poteca

Plină de aş vrea, doresc, aspir

Ce mă ducea-napoi la fraza,

În care mi-aminteai că înainte

De a-ţi răspunde atât de violent că nu,

Să mă întorc cu calm pe munte,

Poate văd printre muşchi, pietre, cascadă

Apropierea dintre noi.

Două minute spre răsărit

Ţi-am lăsat azi dimineaţă pe-un colţ de ziar

Două semne de întrebare şi-un număr.

Primele sunt deja patru întrebări fără răspuns,

Iar în cifre îmbătrânim fără mister.

În ibricul din chiuvetă-mi zace neliniştea

Şi-mi beau singur zaţul în valea uimirii

Aprind ţigări în neştire şi-s lungi

De-mi fumegă mâneca în drum spre maci.

Ripostez intuiţii şi-am dubii că dimineaţa se nasc poezii.

Invitaţie

Veniţi ghivece ambulante

Turnaţi-mi lent cenuşă sfântă,

Pe încheietura nopţii, aşa poate

Visa-voi drumuri netezite.

Hai să ne-mbătăm cu râset

Pân la trei, a patra zi,

Şi-ntr-o cruntă mahmureală

Pene moi să dezlipim.

Ce mai staţi cu tava udă,

Luaţi creionul abraziv

Să-mi ascută cald uimirea

De-a zbura către-nceput.

Lasaţi existenţa-n vase,

Să vedeţi cum creşte,

Nu uita de buz-aceea,

Ruptă-i şi stă în ghiveci.