Înainte de furtună

Probabil mă va prinde ploaia în pădure

Cu mâini uscate nesincere,

Să-mi ude neîntâmplatul,

Poate mor înecat.

Încă mă dor frunzele necântate

De acasă la numai două zile,

Încă aştept foarfeci îngheţate

Să taie mărunt praful din ochi.

Neaşezat, ghemuit pe-o parte

Am un container plin de amintiri

Reciclate greşit.

Şi nici una despre stânjenei.

Îmi perii pădurea de necunoscut,

Îmi cern nisipul pentru sticle.

Adun bucheţi de zâmbete

Să le ofer în dar furtunii.

Faţă verso

După cum era şi firesc oglinda nu mi s-arată întreagă,

Mă văd distors şi pe tine asemenea.

Cu ajutorul regelui egiptean am primit binoclul cel potrivit,

Iar acum cu cerneală pe mână încerc să parcurg

Reţeta cafelei turceşti.

Şi cum timpul nu mi-a fost niciodată prielnic

Am să revin cu lecţia învăţată despre onix.

Poştă cu două capete

Am găsit azi în lădiţa poştală o legătură de

rânduri.

Am ridicat-o uşor fără să-i rup vreo

frunză.

Am luat tocător subtil din lemn şi am

început.

Am spălat fiece cuvânt să nu dea gust rău

fierturii.

Dădui în clocot toată

înşiruirea afânată,

Pusei multă nădejde în

reţeta decoctului,

Gustai fără să am voie spuma

recomandării gemene,

Închisei focul şi turnai zeama în

pahare timbrate.

Vâscoasă, aproape gustoasă, ca un fel de leapşă intuită

Îmi trimit poşta la celălalt capăt, poate citită trece drept uimire.

Minerale (2005)

Am ţinut cu dinţii
Să pătrund
În bula de apă minerală
Să mă simt carbogazos...

Dar scurtă mi-a fost
Bucuria
Căci ai dat cu pumnu-n masă
Şi m-am unit cu fumătorii...

M-ai respirat natural
Ca ieri
Şi mi-am văzut vis împlinit.
M-am văzut în tine...

Tot natural am ieşit
În stare
De carne şi de orice
Numai să mă simt carbogazos...

Adormită (2005)

Mi-e mâna ce am trecut-o prin numele tău,... parcă aseară.
Şi ochii limpezi ce mi-au spus de toamnă
Mi-arat acum interior de măr, dar eu văd numai coaja...

Mi-e mintea uneori, şi am în faţă lanul, dar nu văd
Peste macii-albaştrii-n care stăm,
Căci sunt orbit de scări-de-bine pentru noi, pe care-alunec.

-mi pare luna ce ţine-n mâna dreaptă sticla, ca să toarne
-Acum zăpezi gălbui de amnezie potrivită,
Peste noaptea în care trebuia să dansez viitorul, nu exprimarea.

Ar fi şi acum, carnea răzvrătită cu care am venit să luminez,
Dacă nu ţi-aş fi văzut buza de jos,
Cum tremură timidă peste frunzele prospăt uscate ale aripilor…

Eşti TU acum, înconjurată de lalele din hârtie roşie.
Şi stai rezemată de căruciorul unui vis,
Ninsă de florile unui vişin de ceară ce se topeşte pentru unul real…

Nocturnă (2005)

Strugurel, boabă de vin
Tu să m-aştepţi cu luna-n mână.
Şi drumul către mare
Să-mi fie luminat
De transparenţa galben-verzui.

Cheamă-mă la tine
Şi afundă-mă în pieptul hrană.
Poţi să-mi pui piedică,
Chiar dacă n-am strănutat
Amândoi ca să se-ntâmple.

Se făcea că ne ţineam
De mână, alb-negru,
Aşa cum nu-ţi place
Eu te dădeam în leagăn
Dar tu nu erai acolo,
Prea ocupată să conduci
Automobilul de pe bancheta
Din spate.

Echilibru (2005)

Lumina din stânga,
Muza din dreapta,
Din faţă viaţa cu muza,
Din spate numai gropi.
De jos viermi pofticiosi,
De sus promisiuni.
Din toate părţile sunt străpuns,
Cu diferite suliţe, ce mă ţin
În poziţie dreaptă, de echilibru.
Şi nu mă înclin decât
Puţin, dreapta-faţă.
Nu-i accident
Ci fel de-a fi.

Călătoria (2005)

M-am urcat aseară pe muntele fantastic,

Fără să realizez că-i conştient de mine

Şi-am început de pe-o sprânceană

Să mă tot uit adânc înăuntru.

Dar mi-am văzut urechi de lemn

Şi ochi ca două bile

Şi multe gânduri ce le vreau

Ce nu sunt despre mine.

I-am zis din gura linie

Ce se vedea ondulată în fântâna din frunte,

Că tare ciudat e să-i văd interiorul

Atunci când încă nu ştiu mare lucru,

Despre muşchi, pietre sau cascadă.

Mi-a mormăit ceva în limba nopţii

Şi dintr-o dată totul

S-a făcut alb-negru ca-n visul tău.

Apoi am coborât nedumerit poteca

Plină de aş vrea, doresc, aspir

Ce mă ducea-napoi la fraza,

În care mi-aminteai că înainte

De a-ţi răspunde atât de violent că nu,

Să mă întorc cu calm pe munte,

Poate văd printre muşchi, pietre, cascadă

Apropierea dintre noi.

Două minute spre răsărit

Ţi-am lăsat azi dimineaţă pe-un colţ de ziar

Două semne de întrebare şi-un număr.

Primele sunt deja patru întrebări fără răspuns,

Iar în cifre îmbătrânim fără mister.

În ibricul din chiuvetă-mi zace neliniştea

Şi-mi beau singur zaţul în valea uimirii

Aprind ţigări în neştire şi-s lungi

De-mi fumegă mâneca în drum spre maci.

Ripostez intuiţii şi-am dubii că dimineaţa se nasc poezii.

Invitaţie

Veniţi ghivece ambulante

Turnaţi-mi lent cenuşă sfântă,

Pe încheietura nopţii, aşa poate

Visa-voi drumuri netezite.

Hai să ne-mbătăm cu râset

Pân la trei, a patra zi,

Şi-ntr-o cruntă mahmureală

Pene moi să dezlipim.

Ce mai staţi cu tava udă,

Luaţi creionul abraziv

Să-mi ascută cald uimirea

De-a zbura către-nceput.

Lasaţi existenţa-n vase,

Să vedeţi cum creşte,

Nu uita de buz-aceea,

Ruptă-i şi stă în ghiveci.

Sote de struţ

Se ia un struţ naiv şi mândru

Se pune pe nisip roşu la fiert.

Se dă în clocot până recunoaşte,

Se dă de ceasul morţii.

A nu se insista cu explicaţii fine,

A nu se deda la pretexte,

Riscăm să-l înroşim prea tare,

Riscăm să crape şi să curgă.

Avem mare grijă ce struţ scoatem din nisip

Şi în niciun caz nu scuturăm din cratiţă.

La intuiţie (de la Vlad)

anunţat din depărtare, vântul zburdă printre plete

roiuri albe de lumină se adună peste frunţi

iată, este noapte, vine luna plină

adânc, încet pătrund în tine şi las visul să mă-nchine

o, noapte, vrei să fi polară?

să dorm un sfert de eră şi să respir puţin

să văd ce vreau din amintiri,

şi să transpir la gândul meu, să fiu cu mine cum vreau eu

să mai trăiesc din nou ce pierd

ce gând păgân şi ce război

ce suflet trebuie să am

şi umerii mă dor de tine,

şi limba e lividă, de cer lipită, goală

ha, ha! mă-nchid, puterea mi-e sleită

saline gânduri ies din porţi şi duc cu ele năzuinţe

coline pline pentru cine?

şi coapse de dorit atinse

fidel, coloana-ncepe urlet

prea drept, puternic,

ssst, să dorm...

să nu mă scol un sfert de eră

mi-ar fi de-ajuns şi când e gata

cu bulbi, cu flori fiind pline rânduri

să crească plopi şi sălcii,

cuiburi de narcise-n floare

dar nu din sol ca toate –

din piept

Neştiinţă

De unde era să ştiu că marea se evaporă,

Sau că batistele prinse de lumânări

Nu-s pentru şters uimiri.

Cum puteam să ştiu că ai împlinit sau nu vârsta,

La care stelele roşii sincere

Apun, cad sau mor.

Păstrez fular ţesut din zâmbete

La gâtul scurt, ce n-a rostit

Cu voce de pescăruş gri,

Răsăritul.

Păstrez obraz curat ca lacrima,

Pentru murdăria ce va fi

Plânsă de ploi albe,

Imaginare.

Niciodată n-am să ştiu ce culoare are bănuţul din batistă.

Pe seară

Te-aştept să vii din apă

Şi fumez,

Am toate miresmele.

Le cartez.

Ţi-am căutat astăzi

Privirea.

Era unde-am lăsat-o.

Piezişă.

Inventar

Cincizeci şi două de anotimpuri în comă

M-au adus mai aproape cu şase sute de kilometri

De locul primelor rânduri otrăvite.

Douăzeci şi trei de albine fără aripi

M-au trimis mai departe cu şase sute de kilometri

De locul întâiului stup adulter.

Treizeci şi şapte de semne căutate

Aştern o hartă de trăit cu tine pe insulă...

Răsfoind

Ne cad pagini mirate

Din cărţi legate manual.

Furăm cu coada ochiului

Întâmplarea de la pagina cinci.

Nu bem cafele descântate

Ci le fumăm la prima oră.

Mă ţii de mână şi de vis

Ca pe-un copil la medic.

Mai avem trei ore până la vacanţă

Şi-i prea târziu să creştem insule...

Stare-n prag

M-am săturat să mătur seminţe de paltin,

Pentru că singura lor dorinţă e de a cădea.

Adun jir cu mâna udă

Şi-l beau pe tot a treia oară.

M-am întristat să văd iar struguri în mai,

Culeşi, striviţi şi chiar băuţi în lacrimă.

Alerg cu mâna-mpinsă

Înspre zori fără însemnătate.

Am traversat cu bocanci de lut

Peste trei ape să ajung la tine,

Dar erai peste încă două mări

Singură-ntr-o barcă-mbujorată.

Am un pahar de semi-nţe, vii să le plantăm?