Mi-am lăsat haina pe umărul scaunului,
Am apucat împăcat cana de cafea iubită
Şi-am început să mă întreb...
De ce doar anumite priviri rămân întipărite pe vecie?
De ce poate cuprinde ceaiul de muşeţel un întreg univers?
De ce o săptămână poate fi mai lungă şi mai intensă decât tot
restul anilor?
De ce pot fi atât de manelist încât să-mi vină să spun
spărgătorul de buci în loc de cel corect?
De ce sufletele pereche se pot recunoaşte din priviri?
De ce primele atingeri pot fi la fel de calde şi curioase ca şi
ultimele?
De ce luna are asociată aceeaşi figură de ani de zile?
De ce doar o castană e specială şi restul doar castane?
De ce viaţa se termină şi începe în fiecare clipă?
De ce cad şi mă ridic iar tu rămâi neclintită ca o zeiţă la
vânătoare?
De ce vorbele pe care nu le poţi striga în gura mare sunt de
fapt expresia fericirii?
De ce acei cercetători britanici nu descoperă că inima are
mai multe planuri, n-are doar două dimensiuni şi că există
destulă iubire?
De ce oare mă întreb toate astea?
De ce nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu