Da! Mă încearcă o sete beată de a scrie. Şi culmea o fac pe hârtie. Întâi analog şi mai apoi digital. Cum nu mi-e firea...
Am ajuns să mă zbat între două măşti, una simbolică, pe care o regăsesc uneori prea încifrată până şi pentru mine, şi o alta ce încearcă realitatea, un soi de pseudo-reportaj.
Nu mai este, în mod sigur un secret sau o surpriză. Şi e totul. Câmpie, plop, stâncă. Toate simbolurile fascinaţiei mele pentru viaţă. Îi datorez revenirea. Îi datorez trăirile. Îi datorez o carte, pe care o voi scrie. Am trăit, trăiesc şi voi trăi, cea mai palpitantă poveste de dragoste trăită vreodată. Sunt la mijloc şi mă-nconjor. Am toate simţurile. Deşi uneori mă regăsesc stângaci. În tot.
Deşi mă întristează multe, arunc gustul amar, bucurându-mă de aripi. Sunt fericit de regăsire. Sunt bucuros de schimbare. Mă încântă criticile şi-s curios de păreri.
Mizez totul pe o carte, chiar de-i un biet volum de poeme.
Încă, am mari dificultăţi în a stabili dacă totul s-a întâmplat la marginea prăpastiei sau chiar în ea. În amândouă cazurile mă regăsesc.
În mijlocul acestei furtuni de trăiri, am redescoperit prieteni şi am fost uimit de neprieteni. M-am bucurat sincer de caractere dezvăluite de năpastă. Sunt goale, fără măşti şi sincere. Le apreciez pe toate, deopotrivă.
Mă felicit încă o dată pentru promisiunea din ianuarie. Nu există, poate, sentiment mai plăcut, afară de iubire, decât acela de a-ţi scrie singur bilet de liberare din propria închisoare...
Nu am mai nimic, dar mă simt ca şi cum am totul. Iubesc povestea noastră, neîncheiată, netrăită, abia un prunc. O recitesc şi mă-nfior. Îţi iubesc setea, trăirile, tristeţile şi mai ales pasiunea.
Mi dor de scrisori, dar sunt la trecut. Eşti aici mai mult ca oricând... Sunt nerăbdător de încă o zi cu TINE... Mirosul de hârtie s-a transformat în pene. Îmi asum aripile şi le prefac în rădăcini. Rădăcini de plop fericit ce-a cunoscut gustul de pere virgine...