Reflexia treptelor ce coborau
Urcă până la mansardă şi mă privesc.
Cerneala e când unu, când zero.
Literele de tipar de pe degete
Se ascund într-o amprentă digitală.
Întunericul înghite cantităţi uriaşe
Din lumini neaprinse încă.
Cerneala coboară pe trepte
Până-n reflexia din paharul ăsta, plin ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu