Puţină înţelegere

Azi am tot unghii false,

Dar nu mai miros a frig

Ci a nepăsare.

Azi am văzut o nevăstuică,

Nicidecum verde

Ci departe.

Azi s-a născut o casă,

Să nu crezi că din poveşti

Ci perfectă.

Azi am refuzat o pară

Dar nu din dragoste

Căci parc-aş fi băut-o.

Mâine m-aş reîncarna în violoncel.

Stă carnea pe tine iubito...

Am coarne de liliac uscat,

Şi ochi fixaţi pe detalii.

Am câmpii bătute de vânt,

Şi pere culese de drag.

Mă-nclin în armonie cu al tău surâs,

Dar plâng căci îmi apune jarul.

Îţi ascult pliul genunchiului,

Cum cântă uitare şi falsă draperie peste uleiuri.

Sunt spaţiu şi culoare,

Albină şi miros de ploaie.

Eşti neîntâmplatul,

Bătaie de coardă şi ojă peste privire.

Sunt sepia şi dolby,

Am simţiri satelite,

Sunt tactil şi stătut,

Am proprietăţi de aspirină....

Demidulce

Dormi şi zâmbeşti. Asta-i nou. Nu-s înger păzitor. Stau numa şi mă uit. Mă gândesc la afiş mare şi mă gîndesc să ies. Sunt de urât. Dar nu sunt. KT trăieşte. Eu nu. Mimez doar. Poate şi voi, dar nu ştiţi.

Am inventat pentru ziua de azi un spaţiu cultural. E aproape real. Pentru nevoia mea de viaţă. Poate şi pentru nevoile voastre. Am nevoie de materie şi va deveni palpabil. Acolo se-ntâmplă tot. Tot ce visăm. Avem împlinire. E şi birt şi simeză. E şi cub şi microunde. Galeria refulării. Hai să cântăm înăuntru nemurirea mediocrului. Hai să fim penibili şi lăudaţi. Hai să fim adolescenţi la treizeci de ani. Hai să fim tablă şi nanotehnologie. Vreau realitate, vreau sens, vreau substanţă, vreau obişnuitul să fie excitant. Vreau pe dracu'.

Da te iubesc. Şi exişti. Oricât aş evita. Imaginaţie irosită. Câmpii de maci nu au celule. Mi lene să studiez chitară. Mi frică de beţia din Tei pe copertina de deasupra intrării...

Stare

Postare nouă

Sunt previzibil. Previzivil şi admirativ. Admirativ şi stupid privind propriile decizii. Le regret şi le repet. Mică parte le însuşesc, restul nu-l realizez. Continui să dezamăgesc. Ciclic sunt o persoană nouă, mai bună. Imaginativ. Plouă peste greşeli şi regrete. Miroase incert a toamnă cu iz de crăciun. Nostalgic. Vreau să scriu mult, vreau să scriu tot. Vreau să-mi scriu iertarea, de a fi om în fiecare nouă zi. Exist pentru praf. Exist cu indulgenţă. Mi-am însemnat de curând amarul. Nu-mi place cum a ieşit. Dar poate eu nu-l înţeleg cum trebuie. Poate şi amarul este imperfect. Poate nu este amar. Este doar simbol. Dual.

Mă întreb acum, cine răspunde pentru ignoranţă? În mod sigur se-ntorc.

Poţi răspunde la infatuare cu dragoste? Se pare că da. Aşa cum scria pe frigider, dragostea e oarbă, nu cunoaşte mândria, ci doar umilinţa. Acum recunosc dragostea în acelaşi timp cu mine, dar nu ştiu reacţiona. Şi rănesc. 

Sunt mândru de un câine deştept, aşa cum se bucură părinţii de copilul normal, fără handicap.

Mi-am luat Zippo negru pentru zile albe. Şi am refăcut calculul. În cincisprezece ani mi-aş lua un apartament dacă aş pune deoparte banii de ţigări. Cum n-am să-i pun şi dacă m-aş lăsa de fumat îmi imginez doar, viaţa frumoasă a celuilalt eu, nefumător...