Starea vremii

Lipsesc pentru că plopii au înflorit în august. Dimineţile sunt într-adevăr în august.

În sfârşit bine... A şi perele au fost divine.

O nouă realitate

Totul e nou. Pantalonii scurţi, periuţa cea veche, trăirile de seară şi de dimineaţă, soarele ce-mi sare de pe parchet pe birou şi apoi pe tavan, dar numai până la ora 9:30, florence, chitara şi dorinţa de viaţă. Toate-s noi şi încântătoare.

Apar zâmbete. Mult mai calde. Mai reale. Mai autentice.

Prăpăstii întunecoase sunt acum luminişuri de poveste, cu plopi ce-nfloresc în august. Sunt mândru de noua mea pereche de ochelari.

Am tratament pentru coşmaruri, ia durerea cu mâna. Am reţetă pentru bună-dispoziţie, gata în 15 minute. Poftă bună!

Vorba lui Shakespeare

Să fim sau să nu fim de toată jena, acoperind vestigii în vârstă de 1000 de ani şi mozaic veneţian unic în gaura asta de ţară, din lipsă de interes şi de fonduri? Eu propun să fim. Este foarte la îndemână şi vorba aia, grecii şi-ar tăia burţile pline de ouzo pentru atâtea sute de metri pătraţi de sit arheologic, ca cel de la Bizere, de lângă Arad.

În rest aşteptare fără margini.

Îţi trimit azi primele trei. Ca să nu TE mai doară capul când dormi pe ele...

Trăiască ignoranţa!

Se dau mai multe repere. O regină din lemn frezată şi lăcuită, o lipsă de educaţie, un viol mărturisit, un flagrant, o nevoie de simplitate, o dragoste măturisită, un plic netrimis, un talent neexploatat, o convieţuire în regim hotelier, o dorinţă carnală, o nevoie continuă de reprezentare, o viaţă irosită, o iubire neîmpărtăşită, una irosită, o orientare sexuală, o nevoie infinită de apreciere, un egocentrism nativ, un plop, o maşină inutilă, o casă moartă, o iluzie despre realitate, o realitate despre iluzie, o câmpie, o dorinţă nejustificată, un gândac viu, un instinct, o simplă beţie, o nehotărâre, un viciu, un gol imens...

Ce facem cu ele? Nimic. Căutăm la nesfârşit, cu totul alte repere. Unele facile. Convenabile. Caut urgent reper facil. Ultraconvenabil. Ofer preţul pieţei...

Pere virgine

Vreau să mănânc. Pere dulci de potoc. Pere dulci din tuf vulcanic... Oare cât îi ceasul. Oare nu-i timpul? Oare? nu le ajunge tuturor sexelor feminine atâta exprimare? Oare timpul de calitate nu înseamnă ani? Oare nu aberez?... Oare nu mă întreb?... Dacă nu-mi răspund...?

Fântâna e deasupra

Azi am avut organe. Azi mi-am simţit rărunchii. Azi am respirat cu întrerupere. Azi am alergat zeci de kilometri pe loc. Azi n-ai fost decât târziu şi atunci cuprinsă. Migratoarele mi-au irosit probabil o săptămână din viaţă. Azi am consumat celule vii şi viaţă. Azi am fost aici şi bioritmul s-a întrecut pe sine. Dar cu toate astea n-am fost plin. N-am fost ca ieri. Ca de altfel nici tu.

Am trecut pe lângă câmpie şi m-o folosit pământul. Purtătorii sunt sinceri şi-i iubesc. Sora s-a sprijinit de moral şi mi-a bucurat marea din mine. Alianţa sângelui de altădat a încercat apropieri şi i-au reuşit. Şobolani oportunişti au simulat coloană vertebrală, dar le-am retezat primul scâncet. Azi am primit opinii. Azi aş putea să ştiu cum stau. Am fost maimuţă-n poze. Soarele a-ncercat apropieri. Aproape i le-am observat, doar s-au adunat douăzecişiunu.

Şi eu-mi doresc simplitate. Îmi doresc rutină sau obişnuinţă, dar mai ales apropiere. Accept tot. Sunt pierdut complet şi regăsit în a ta nesigură treaptă. Stau în fântână, mă învârt în cerc şi beau găleţi reci cu speranţă. Da, sunt un plop. Un plop cu picioarele-n fântână. Da, mă simt ceea ce trebuie să fiu. Soarta aruncă oase cunoscute. Martori neştiuţi îmi ţin invizibile lumânări. Am tot ce-mi trebuie să-mi rezem conştiinţa. Iubirea stă în culoarea ochilor. Totul se scurge în privire. Am un scut dintr-un aliaj din trei metale. Speranţă, ambiţie şi frustrare. Cu scutul meu sfâşii incertitudini, iar sabia mi-e-nmuiată-n încredere. Decimez armate imaginare. Am totuşi săgeţi înmuiate-n miere pe care le degustăm împreună. Îmi aştept câinele fără nume şi copii făr de culoare-n ochi. Şarpele de foc va învinge vulturul cenuşiu. Te iubesc în cântec de mioriţă. Te ador cu pumnul tău de litere...

Războiul meu de ţesut lucrează zi şi noapte. Ne pregăteşte fericit straie pentru dulapul cu amintiri...

Cu totul altfel

La cât de cretin sunt, am uitat de ziua creatorului meu. 9.8.47. Să-ţi păzească sufletul... Te iubesc.

Acum că purtătorii de inimi ştiu mai multe, probabil că-s mai împăcaţi. Le mulţumesc pentru grijă şi le cer sincer iertare pentru absenţă.

Cu totul altfel. Ca acum o mie de ani sau ca acum niciodată. De fapt nu-i loc de comparaţie. Nu poţi compara vulcanul urmat de artificii, cu nişte fluturi beliţi şi anemici. Eu ştiu că usb mic şi usb mare sunt înrudiţi, însă este vorba de dimensiune. Sau şi mai bine calitatea compact-discului dolby-prologic(?!) versus mp3 de doi mega. Orice pîrci de-al lui leepu contra ferrari f340. Lista continuă în subconştient. Nu le poţi compara. Tre să fii cretin. Sau nu.

Azi s-a răscolit câmpia. Să-i fie de bine. Nu dau explicaţii. Nu-s dator. Le-am dat la timpul lor.

Lăudată fie lista amiwhat. N-am avut răbdare, până azi. Ruşine. Completează lăudabil. Evit lamentabil. 

Da, mă hrănesc cu subiecte legate de literele agăţate în copac. Nu de mult le-am descoperit. M-am simţit retard. În mod sigur sunt. Cer detalii despre asta. Mă agăţ cu disperare şi nu o ascund. Numai despre asta aş vorbi, toată viaţa. Cine susţine că literele agăţate pe ramuri sunt fixativ de păr este un ignorant şi un rătăcitor. Am diplomă şi masterat în domeniu. E şi normal să-ţi fie frică de lamă. La dracu, sună oribil când îţi auzi sternul trosnindu-ţi. Blamez doar mintea de porumbel. Acum lauzi arpacaşul, în următorul moment te feliciţi că l-ai găsit. Am eu atâta prezenţă încât să modific realităţi? Probabil. Îs implicate şi dioptrii şi mirosuri. Greu de zis. Greu de făcut analize. Sigur îs pe moarte. Sigur cânt mai bine, decât scriu. Sigur şofez mai bine, decât înot. Sigur întreb mai mult, decât răspund.

De ce noaptea ţine de la doişpe la trei jumate? Iar după aia vin lupi cu sânge la gură... De ce regina spektor e frumoasă doar când cântă? De ce pot mai mult, dar îmi ajunge? De ce sunt aleg mediocru, când am la-ndemână genial? De ce n-ascult? De ce uit? De ce m-ascund, de ce nu înfrunt, de ce sunt ipocrit, de ce iubesc, când pot la fel de bine să trăiesc iubind? Evident, nu ştiu... De ce scriu, în loc să citesc...

În mod sigur cine trebuie, simte diferenţele de nuanţă. Aşa-s menite. Aşa-s eu, fumătorul. Orice încercare de a mă aprecia se rezumă în oglinzi schimonosite. Diforme ca o minciună.

Vă las cu trăiri ramificate. Vă las cu propriile iluzii. Cu ale mele de le vreţi. Cu un câine al cărui nume e încă incert şi cu copii iubiţi a căror culoare a ochilor rămâne a ni se dezvălui...

Bilanţ teritorial

Noi sentimente, vechi obsesii, altă poziţie, probabil aceleaşi sclipiri înnăscute. Ca o siglă de meerţédes sunt înţepat de trei ciuperci otrăvite, dar încolăcit cu o singură mângâiere de hârtie parfumată.

Ciuperca Otrăvită Numărul Unu

Suntem în situaţia unei câmpii normale, la marginea căreia, s-a ivit o stâncă. Evident face tot posibilul, polenizează indiferent de anotimp, iar ca prin minune câmpia se extinde. Dincolo de zona de confort, logic... Tot în mod miraculos, stânca este surprinsă plăcut, de prezenţa câmpului înverzit. Convieţuiesc atemporal, nu foarte mult, schimbând opinii şi specii protejate, până când stânca se simte înverzită, nicidecum verde aşa cum aspiră. Ciudat de sinceră, dă de veste câmpiei şi se apucă de ierbicizat. Îşi continuă demersul semeţ pe singurul versant rămas nedefrişat, prinde la limită placa tectonică şi îşi reîncepe căutările. Câmpia plantează, în aparenţă, la adăpostul întunericului, dintre cele mai diverse specii pe versantul cel mai expus. Stânca se foloseşte până şi de avalanşe, dar aproape fără efect. Câmpia pare de ne-oprit. Ecosistemele sunt dezechilibrate. Ambele părţi nefericite. Soluţia? Probabil o nouă eră glaciară.

Ciuperca Otrăvită Numărul Doi

Să luăm drept exemplu tot o fabulă, cea a pisicii naive de mare şi a trigonului răscopt cu brânză. Cum era de aşteptat, povestea se întâmplă şi în apă şi pe uscat. Ca acum două-trei milioane de ani. Normal cea mai veche specie dintre cei doi era pisica naivă de mare. Pentru uşurinţă în recunoaştere ne vom referi de acum, doar la pisică şi trigon, lăsând deoparte micile atribute. Aţi ghicit, trigonul se transforma în peşte sabie când venea vorba de algele de-a dreptul divine cu care se înconjura pisica. Ce mai! Trigonul adora pisica. Dar cum până şi viaţa în cretacic şi priorităţile se schimbă, pentru pisică, algele au devenit desuete şi parcă neoxigenate... Evident, cea mai lesne legătură a trigonului cu algele fiind naiva pisică, trigonul începu să dea semne de arsură pe la colţuri. Nu şi-a suportat noua condiţie de produs de patiserie răscopt, reîncălzit şi dădu primele semne de rupere a lanţului trofic. Nu mică a fost mirarea când, de la un timp, pe înserat, trigonul şi-a schimbat umplutura. A trecut prin tot felul de perioade, de la caise, melci, făină trei nule, mufe tată, până la banala brânză dulce cu stafide, toate cu rolul de a înşela aparenţele. Atâta timp cât speciile învecinate erau înconjurate sau puteau procura alge, trigonul era un fel de cameleon prietenos. Şi? Trigonul cu brânză a rămas în continuare în manualul de biologie denumit cameleonul de patiserie, deloc apreciat printre semeni, iar pisica de mare, în continuare o specie de temut, face ravagii, chiar şi printre vânătorii de crocodili.

Ciuperca Otrăvită Numărul Trei

Este prea otrăvită să mai poată cineva povesti. Feriţi-vă!

Mângâierea de hârtie n-a venit decât o singură dată săptămâna asta. Am aşteptat-o precum vidra, păstrăvul de carton. Stau în pârâul sloi şi-mi admir desenul. Am să mi-l imprim sub blană, căci ştim bine, cât de limitată poate fi draga vidră. În general îmi plac toate animalele, dar cum de aproape o lună m-a cuprins câmpia potrivită, m-am făcut agricultor şi bineînţeles sunt chinuit neîncetat de culturi de visuri şi de limba cucului la hectar.

Mai puternic!

În primul rând aş vrea să le mulţumesc "fanilor" pentru suportul real de care au dat dovadă în această perioadă. Ţin din suflet să apreciez comentariile pertinente ce mi le-au adresat şi insist ca pe aceeaşi cale, să nu-i oprească nici măcar inteligenţa, în a mă ţine la curent cu opiniile şi sugestiile lor binevenite. Într-un cuvânt să vă ia Respectivul. Nu de alta, dar oricum nu înţelegeţi nimic. Punct.

În al doilea rând ţin să precizez că NU dispar. Reapar. Ca pumnalul. Ca şarpele. Aşa că feriţi-vă!

Da, plopul este mai puternic acum că este în mijlocul câmpului. Cu verde ireal. Şi priveşte încrezător la culoarea ochilor. Şi la tatuaje. Este temător, mândru şi mai periculos ca niciodată...

Am revenit de trei săptămâni. Aş dori să rămân. Ai desenul meu la tine. Pe al tău îl ţin la piept. Mirosul este imaginaţie. N-am tot ce-mi trebuie. Dar rezist. Dimineaţa e în august...