Elicoid

stau de patru strănuturi încoace cu mâinile pe acest fierbinte
volan al despărţirilor dar nu voi rezista tentaţiei de-a luneca
precum o felie de unt gras îşi uită celula de cornută pliată
şi mută. vechiul pegas galben ajuns în raiul cadrelor metalice
merge în continuare la furat de floarea-soarelui sau nuci crude
şi nu va fi veşnic prins de paznicul-diavol ce dezumflă colete
bej fără personalitate sau de amatorul de volume cu paginile
lipite cu clei din osul cu care te-ai înnecat seară de seară joia.
uşi din mdf se deschid obsesiv şi închid cu ele neputinţe oarbe
aşa cum ciotul de beton ce-a rupt rulmentul plecării va reînvia
an de an în formă de chip necioplit la care se vor ruga toţi
şoferii de tir cu arcurile lor perfect întinse şi ale căror săgeţi
vor împânzi toată plaja insulei mele. castanii mor la fiecare
căzătură de măr şi iau cu ei umbrele stâlcite ale nopţilor albe
şi le îndeasă ca pe nişte cămăşi de noapte transpirate în acel
rucsac de frunze ce-l porţi pe sub zâmbete. mă ridic lenos cu
şase buchete de brânză cu mărar în două subţiori de langoaşă
masivă cu care voi călători până la aeroport unde cei doi urşi
plâng lacrimi sincere de urs şi deltaplane de carton semiciocan
plutesc în derivă deasupra unor rânduri de plopi galbeni şi goi.