Elicoid

stau de patru strănuturi încoace cu mâinile pe acest fierbinte
volan al despărţirilor dar nu voi rezista tentaţiei de-a luneca
precum o felie de unt gras îşi uită celula de cornută pliată
şi mută. vechiul pegas galben ajuns în raiul cadrelor metalice
merge în continuare la furat de floarea-soarelui sau nuci crude
şi nu va fi veşnic prins de paznicul-diavol ce dezumflă colete
bej fără personalitate sau de amatorul de volume cu paginile
lipite cu clei din osul cu care te-ai înnecat seară de seară joia.
uşi din mdf se deschid obsesiv şi închid cu ele neputinţe oarbe
aşa cum ciotul de beton ce-a rupt rulmentul plecării va reînvia
an de an în formă de chip necioplit la care se vor ruga toţi
şoferii de tir cu arcurile lor perfect întinse şi ale căror săgeţi
vor împânzi toată plaja insulei mele. castanii mor la fiecare
căzătură de măr şi iau cu ei umbrele stâlcite ale nopţilor albe
şi le îndeasă ca pe nişte cămăşi de noapte transpirate în acel
rucsac de frunze ce-l porţi pe sub zâmbete. mă ridic lenos cu
şase buchete de brânză cu mărar în două subţiori de langoaşă
masivă cu care voi călători până la aeroport unde cei doi urşi
plâng lacrimi sincere de urs şi deltaplane de carton semiciocan
plutesc în derivă deasupra unor rânduri de plopi galbeni şi goi.

Lumesc

Ascult trupe de soldaţi indie-rock, inspiraţi de soliste minore indie-pop
Ascult la nesfârşit toţi vărsătorii
Ascult şi nu pricep.

Privesc trupul deşirat şi neadunat ca pe o carcasă de porc mistreţ vânăt
Privesc la infinit şi înapoi neîntâmplarea
Privesc dar nu înţeleg.

Ating trupul final cu coniacul ochilor vărsat ca-ntr-o visare cam bisectă
Ating doar marginile acestui fir de iarbă
Ating şi nu simt.

Gust ultima suflare de toamnă prin geamul între-deschis al vechii povestiri
Gust spume de căpşuni imaginare
Gust ceai fără sa beau.

Pseudo-sonet tăvălit

Atârnă sensul cuvintelor în priviri desculţe
Se văd coastele îmbrăţişărilor în fiecare zâmbet.
O felină cu ochi de insulă recită la pianul din hol,
Cântece pline de Like pe Facebook.
Romaniţa a lăsat învinsă paharul,
În genunchi, la poalele dealului Cătălina.
Certitudinile de ieri au ajuns o biată salată hipocalorică
De îndoieli, suspiciuni, doruri uscate şi ulei de plop.
Am devenit propria ţigară,
Mă strădui să-mi ajung până joi.
M-am transformat într-o maşină de cusut cu aţă albă
Dar şi maşină de spălat rufele altora.
Nu mai găsesc trebuinţă acestor priviri umede şi tăvălite
În praful vanilelor amăgiri; părăsesc cetatea, merg mai departe.

Doar un plop

Sunt pieptul în care-ai lovit mai devreme,

Sunt o pereche de ochi ce-i vei uita,

Sunt scoarţa în care înfigi zilnic cuţite,

Sunt apusul ce l-ai trecut cu vederea,

Sunt din nou ultima gură de cafea,

Sunt o scrisoare galbenă nedeschisă,

Sunt albastru ceruliu de după nori,

Sunt groparul ce nu-l vezi de sicriu,

Sunt geana norocoasă ce-ai lasat-o să cadă,

Sunt iarba fragedă de sub primul sărut,

Sunt informaţia inutilă din subsolul privirilor tale,

Sunt zâmbet de urs polar românesc,

Sunt frunza de tei dintr-o carte uitată,

Sunt doar o piatră şi tu eşti pârâu repede,

Sunt doar un plop.

În altă seară

Îmi stau picuri de cerneală cerulie

Pe umărul dicuţiilor fără de sfârşit.

Din vasul din care am băut amândoi

Răsare un singur ochi de lună.

Pe timpanul pe care ţi-am lipit irişi

Vor creşte degete precum gazonul.

Îţi sărut zâmbetul a mia oară şi-l pun

În plicul din care-am scos dezechilibrul.

Necăutare

Mai nou, zilele se dovedesc a fi doar zile. Multe, una după alta. Unele folosite greşit. Pentru a dovedi slăbiciuni. Pentru a sublinia apropieri. Sau poate pentru a adânci toate depărtările. Sunt doar zile. Şi nu se mai termină.

Insula. Da. N-am făcut decât să scoatem în evidenţă faptul că am avut un mare nenoroc să naufragiez acolo. Nu regret, dar tot doare ca dracu.

Măştile n-au ascuns nimic. Nici măcar nu asta le-a fost intenţia. Dureri şi suferinţe.

Dar nu e totul gri. Mi-am câştigat dreptul de a sta o seară cu Laura. Asta înseamnă soare în decembrie. Pe o insulă.