O tunică de certitudini
Ce am observat că merge
De minune cu cămaşa ce mi-ai dat-o,
Cea cu îndoieli şi mâneci lungi.
Le port asortate de câteva zile
Ca pe-o uniformă,
O vestă anti-prăpastie,
Să-mi protejeze noul eu.
Uneori le pătez, mă adun
Le curăţ şi le-ntind la soare.
Acelaşi ce striveşte norii
După fiecare noapte făr de castani.
Cert e că vor singurele veşminte
Să-mi acopere neputinţa
În această despărţire de ape.
Dulapul probabil îl voi vinde
Şi trag speranţă că se vor putea
Odihni, din când în când
Pe unul din cei cincizeci şi trei de muşchi.
Pe cel ce mi-a arătat dimineţi
Sau pe cel ce m-a făcut să fur speranţe
Ori pe cel dintâi
Cuceritorul.
Poate, de fapt nu-s făcute să fie depozitate
Aşa că voi încerca să le port mândru
Ca un personaj de poveste
Rămas fără îngeri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu