Nu există rai sau iad. Există intensitatea trăirilor. Există somn. Există conştiinţă. De sine şi nu numai. Observăm tonuri şi nuanţe. Le lăsăm în pace. Da, somnul naşte monştrii! E adevărat.
Nu mai puţin adevărat este că prezenţa confortului, oricare ar fi acesta, are mai mult de a face cu iad, neplăceri şi disconfort continuu. Veşnic. Ies în afara zonei de confort şi devin conştient, creativ, atent. Posibilitatea cât de mică de a pierde totul, deschide miraculos nevăzute uşi. Pierzi tot şi vei putea face cu adevărat ceva. Asta dacă în esenţă este esenţă, nu apă plată.
Limita dintre cele două stări este aproape invizibilă. Poţi trece dintr-o stare în alta cu o banală clipire de ochi.
N-am descoperit de fapt nimic. În această fină împletitură dulce-amăruie sunt o iluzie, o realitate, o deziluzie. Dar măcar sunt...
Paharul? Aproape-i gata şi nu-i pot mărturisi gustul. Mi se ascunde. Ca-ntotdeauna voi ştii abia când este târziu. Nu-mi plac paharele. Dar unuia ca mine, setos din fire, greu îi vine să refuze. Conştient. Iluzionat. Curios. Dar treaz. Cel puţin teoretic....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu